România a şters pe jos cu Kosovo, scor 3-0, la Priştina.
Pe lângă scorul de neprezentare, jocul prestat de selecţionata condusă de Mircea Lucescu a fost unul solid. Prezent în studioul emisiunii Fotbal Show, Mihai Stoica l-a remarcat pe Dennis Man, autorul primului gol.
Citește și
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB nu s-a rezumat doar la a-l lăuda pe Man şi l-a comparat pe acesta cu Arjen Robben.
"Eu am văzut un jucător nou, pe care nu îl cunoşteam. Avea ceva din Robben, dar parcă mai zvelt şi cu o figură mai frumoasă. La gol, să zici că are portarul o parte din vină, dar ce face el cu mingea, dă impresia că le arată mingea, le-o dă şi şi-o întoarce şi marchează ... asta este o execuţie de foarte mare jucător. Eu am văzut asta pe la Robben.
La niciun jucător român nu am văzut, în ultima vreme, asta. Ce spunea Pandi de pasa aia genială pe care i-a dat-o lui Mihăilă, doar marii fotbalişti pot face aşa ceva. Este într-o formă excepţională!
L-am văzut cu Fiorentina, l-am văzut cu Milan ... în momentul în care joci împotriva celui mai mare fundaş stânga din lume, după părerea multora, Theo Hernandez şi tu marchezi şi faci diferenţa ...", a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.