FCSB s-a impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu, contra celor de la UTA Arad, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii. Este a treia victorie consecutivă în campionat pentru formaţia din Capitală. Cele mai importante faze se pot vedea aici.
Darius Olaru a deschis scorul, iar la finele partidei a dezvăluit că s-a simţit motivat de vizita lui Gigi Becali. Patronul celor de la FCSB a trecut pe la cantonamentul echipei, cu câteva ore înainte de meci.
Citește și
”Un meci foarte dificil, un adversar bun. Mă bucur că am reuşit şi eu să marchez în acest sezon. Am avut poziţie de şut. Anul trecut o făceam mai des şi reuşeam mai des. Acum am recăpătat încrederea. Important este ca noi să câştigăm, să ne apropiem de play-off. Victoriile ne dau încredere, să creştem în evoluţii. De asta aveam nevoie.
Din păcate, în Conference nu am avut reultatele dorite. Acum avem nevoie de puncte în campionat. Caracterele puternice la greu se văd!
Cu siguranţă ne-a motivat şi domnul Becali. Cred că în faţă este un om foarte bun, ne-a dat încredere. L-am simţit lângă noi. Victorie este şi pentru el. Victoria este pentru toţi, pentru staff, pentru toţi cei care sunt lângă noi”, a spus Olaru, la flash-interviuri.