Universitatea Craiova a câştigat în deplasare, scor 2-1, meciul cu formaţia UTA Arad, din etapa a 15-a a Superligii.
Abeid a deschis scorul pentru gazde, în minutul 13. În primul minut de prelungire al primei reprize, Baiaram a egalat cu o lovitură de cap, la centrarea lui Nistor. Arădeanul Anton a fost eliminat în minutul 50, pentru un al doilea cartonaş galben, iar craiovenii au preluat conducerea pe tabelă prin acelaşi Baiaram, cu un gol din pasa lui Nistor, care a fost unul din cei mai buni oameni de pe teren.
”Au venit assist-urile. Am avut o perioadă grea, nu prea am jucat, nu prea am fost în echipă, dar încet îmi revin şi o să fiu acel Nistor pe care îl ştie toată lumea. Important e că am câştigat, dar scorul trebuia să fie mai mare.
Începem toate meciurile de la 1-0. Să nu mai facem aceste greşeli şi să nu mai fim nevoiţi să întoarcem scoruri. Nu ştiu ce s-a întâmplat între Marian Copilu şi conducere. A fost decizia conducerii. Îi doresc multă baftă acolo unde merge.
Eu trebuie să îmi văd de viaţa mea, de fotbalul meu, de familia mea, restul nu mai contează”, a declarat Nistor, la flash-interviuri.