FCSB continuă să aibă noroc la tragerile la sorţi. Campioana României îşi va afla posibila adversară din turul al doilea preliminar, astăzi, de la ora 13:00.
După ce a picat cu o echipă din San Marino în primul tur preliminar, FCSB a avut noroc şi la repartizarea pe grupe pentru al doilea tur, înaintea tragerii la sorţi de miercuri.
Citește și
Formaţia patronată de Gigi Becali a scăpat de echipe precum PAOK, Ferencvaros, Ludogorets, Sparta Praga, Bodo/Glimt şi Malmo.
În repartizarea dată publicităţii de UEFA, FCSB poate pica cu:
- Maccabi Tel Aviv
- Qarabaq
- Slovan Bratislava / FC Struga
- Panevezys / HJK Helsinki
Meciurile din turul al doilea preliminar UCL vor avea loc pe 23/24 iulie, respectiv 30/31 iulie. Zilele exacte şi ora la care vor începe partidele vor fi anunţate până pe 26 iunie de către UEFA.