Mutare complet neaşteptată pe piaţa transferurilor în Liga 1! FCSB l-a dat pe mijlocaşul Ionuţ Vînă (26 de ani) la Universitatea Craiova, iar Andrei Burlacu (24 de ani) şi Ivan Mamut (24 de ani) au semnat cu ‘roş-albaştrii’. Preşedintele clubului oltean, Sorin Cârţu, a declarat că Vînă poate face diferenţa la Craiova.
Ionuţ Vînă (26 de ani) ajunge la Universitatea Craiova în condiţiile în care a căzut în dizgraţia lui Gigi Becali. Vînă este la FCSB din 2019, iar în acest debut de sezon a jucat 45 de minute în meciul tur cu Şahtior Karagandy, în preliminariile Conference League.
Citește și
În stagiunea 2020-2021, mijlocaşul central a jucat în 28 de meciuri pentru FCSB.
"Vînă e un jucător de care avem nevoie la mijlocul terenului. Are un control bun de balon, ştie să dribleze, poate să creeze superioritate. Aş vrea să aibă apariţii lângă atacantul central, să finalizeze, pentru că are un stâng deosebit. Are o şcoală bună, la Hagi. Oricum, va avea mai multă libertate aici decât a avut la FCSB, iar criticile nu vor fi de tipul acela. Trebuie să recupereze timpul petrecut la FCSB, nu a arătat ce trebuia să arate. La Viitorul a fost un fotbalist cu multe reuşite", a spus Sorin Cârţu la PRO X.