Cariera lui Carlos Tevez, 36 de ani, mai continuă pentru cel puţin un an. Duminică, argentinianul a semnat un nou contract cu Boca Juniors, clubul său de suflet.
Întors în Argentina natală în 2018, după un periplu în fotbalul chinez, unde Shanghai Shenhua îi dădea un salariu săptămânal de 800.000 de dolari, Tevez a pus umărul la câştigarea titlului sezonul trecut, al 34-lea din vitrina celor de la Boca, iar legenda sa în Buenos Aires merge mai departe. Idol al suporterilor, "Apaşul" a primit propunerea de prelungire a contractului care expirase pe 30 iunie. Şi a acceptat-o fără ezitare, urmând să mai încânte cel puţin un an.
Citește și
Alături de Maradona şi Riquelme, Tevez e ridicat la rangul de zeu de fanii lui Boca Juniors, club la care a ajuns în 1996. În 2005 a plecat în Brazilia, la Corinthians, iar transferul a adus o sumă foarte mare la acea vreme, 15 milioane de euro. A urcat pe culmile gloriei la Manchester United, Juventus şi Manchester City, s-a întors acasă, la Boca, în 2015, iar între 2017 şi 2018 a plecat din nou, de data aceasta în China. S-a întors în ianuarie 2018 pentru a-şi încheia cariera la clubul la care a început-o.