Fostul fotbalist argentinian Carlos Tevez, în prezent antrenor al echipei Independiente, a fost internat după ce a acuzat dureri în piept. Primele controale sunt liniştitoare.
”Antrenorul nostru, Carlos Tevez, a ajuns la Spitalul La Trinidad San Isidro cu o durere în piept. Au fost efectuate testele corespunzătoare şi s-a constatat că acestea sunt satisfăcătoare”, a notat clubul argentinian pe X. ”Carlos Tevez va rămâne internat din precauţie până când se vor finaliza investigaţiile corespunzătoare”, a adăugat Independiente.
Citește și
Carlos Tevez, în vârstă de 40 de ani, şi-a încheiat cariera de fotbalist în 2021. De atunci, el a antrenat Rosario Central în 2022 şi pregăteşte Independiente din 2023.
Ca jucător, argentinianul a evoluat la Boca Juniors, Corinthians, West Ham, Manchester United, Manchester City, Juventus şi Shanghai Shenhua.
De asemenea, Tevez a strâns 76 de selecţii pentru naţionala ţării sale, marcând 13 goluri şi participând la două Campionate Mondiale.