Octavian Popescu nu trece deloc prin momente bune în acest sezon, iar rezultatele sale personale au fost destul de slabe comparativ cu ce a arătat stagiunea trecută. Mijlocaşul de pe urma căruia Gigi Becali vrea să bage milioane bune în conturile FCSB-ului a fost analizat de Bogdan Costicea, scouterul care l-a adus pe jucător la vicecampioană, acum în stafful formaţiei FC Voluntari.
Din punctul de vedere al lui Costicea, Octavian Popescu, cotat la 4 milioane de euro de Transfermarkt, nu mai dă acelaşi randament ca în stagiunea trecută pentru că s-a pus o presiune mult prea mare pe el, au fost şi tot sunt voci din interior care vor să accentueze calităţile tânărului, iar tocmai din acest motiv are de suferit.
Citește și
În plus, chiar şi schimbarea poziţiei din teren este un detaliu care îl ”strică” pe Octavian Popescu. El trebuie readus acolo unde a dat cel mai bun randament.
”Tavi nu a mai strălucit ca în trecut pentru că n-a mai fost folosit pe postul lui, extremă stânga. El poate juca doar în banda stângă, nu e un fotbalist de mijlocul terenului pe nicio poziţie, nici ca inter, nici ca număr 10!
Jocul lui suferă pentru că unii din club au vrut să-l reprofileze doar ca să-şi pună ei amprenta asupra carierei acestui fotbalist supertalentat. Popescu a fost format ca extremă stânga, aşa a jucat la juniori, aşa a apărut şi ca senior în primul eşalon. Atunci când îl vor readuce în poziţia sa favorită, el va fi din nou letal!”, a spus Bogdan Costicea pentru GSP.
Octavian Popescu, criticat de Gigi Becali în urma umilinţei retur cu Silkeborg
Deşi a fost ales să fie căpitan în dezastrul de pe Arena Naţională, 0-5 cu Silkeborg, Octavian Popescu a fost schimbat la pauză, teoretic, de către Nicolae Dică.
Gigi Becali, finanţatorul FCSB-ului cunoscut pentru implicarea sa în deciziile antrenorului, a explicat ce l-a deranjat la prestaţia ”perlei” sale, aflate într-o formă foarte salbă în acest sezon.
Becali l-a criticat pe mijlocaşul ofensiv de 19 ani pentru numărul redus de kilometri alergaţi în prima repriză, doar 4, spre deosebire de Andrea Compagno, care a parcurs în timpul jocului 13 kilometri.
”Pei, cât a alergat Compagno? 13 km, bravo lui! Dar cât a alergat Coman? 8, nu zic, vreau să zic aşa. Pei, cât a alergat, ăsta, Tavi Popescu? Tavi Popescu a alergat 8 kilometri. Pei, ăla (n.r.- Compagno) merge 13 kilometri, iar ăla 8. Cât a alergat Tavi Popescu cât a jucat? Pei, 4, mă. Tu vrei să joci fotbal când alergi 4 kilometri.
Pei, dacă tu trebuie să fii în mişcare în continuu ca să primeşti mingea, că am văzut distanţă între un jucător purtător de balon, ca să vorbesc şi eu în termenii voştri. Deci, purtătorul de balon era mingea la el şi ăilalţi la distanţă, la 25 de metri. Nu zic că sunt specialist acuma, zic acum după intuiţia mea. Dar, când e purtătorul de balon, trebuie să fie 4-5 în jurul lui: unul la 5 metri, unul la 7 metri, altul la 15 metri, ca să aibă poziţie de gol.
Iar ăilalţi când a dat drumul la minge să aibă altă poziţie. Nu ştiu, zic şi eu aşa, după intuiţie, nu după ştiinţă. Pei, dacă tu nu te mişti pe teren şi vine ăla în faţa ta, tu nu poţi să primeşti mingea, dacă stă ăla în faţa ta.
(...) Stai să îţi spun ceva. Nu îl laud pe Compagono ce a jucat ieri. Şi nu îl laud pe Compagno că e mare fotbalist. Dar dacă omul aleargă 13 kilometri, trebuie să îl laud. Omul vrea! Dar el atât poate, nu e Maradona. Dar dacă alergi 13 kilometri o să ai şi realizări, că vine Domnul şi vede munca ta şi pune el mâna şi dă golul.
Dar dacă el aleargă cu 5 kilometri mai puţin decât Compagno, cum să facă faţă?”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate pentru Prima Sport 1, la emisiunea Fotbal Show.