Tragerea la sorţi pentru tabloul principal la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, a avut loc astăzi. Simona Halep (locul 2 WTA) are o misiune complicată şi va întâlni adversare foarte bune în drumul spre finală. În plus, constănţeanca are probleme la spate şi va avea nevoie de recuperare.
În primul tur la Melbourne, pe 8 sau 9 februarie, Simona Halep va juca împotriva australiencei Lizette Cabrera (locul 140 WTA).
Citește și
În turul doi, Halep ar putea să înfrunte o altă australiancă, Ajla Tomljanovic (locul 69 WTA), dacă aceasta o va învinge pe japoneza Misaki Doi (84 WTA).
În drumul spre finală, Simona Halep ar putea întâlni următoarele jucătoare, care a fost de asemenea cap de serie la tragerea la sorţi: Veronica Kudermetova (în turul 3), Iga Swiatek (în turul 4), Aryna Sabalenka (în sferturi), Naomi Osaka (în semifinale), Ashleigh Barty (în finală).
Simona Halep (29 de ani) nu a câştigat niciodată Openul Australiei. Cel mai bun rezultat e finala din 2018. În 2020 a ajuns până în semifinale.
Având în vedere toţi aceşti factori, experţii au scăzut şansele Simonei Halep de a câştigat competiţia de la Melbourne. Dacă acum o săptămână, Simona era considerată a treia favorită, după japoneza Naomi Osaka şi australianca Ashleigh Barty, acum a primit a cincea şansă, fiind depăşită de către bielorusa Aryna Sabalenka şi americanca Serena Williams.
În această dimineaţă, Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale Gippsland Trophy de la Melbourne, de către rusoaica Ekaterina Alexandrova, scor 6-2, 6-1. Pe durata partidei, românca a primit îngrijiri medicale, acuzând probleme la spate. Nu se ştie deocamdată cât de gravă este situaţia medicală a Simonei, care s-a mai confruntat cu dureri la spate în ultimii ani.
Never a good sign to see Simona having back problems, she has a long history of them. But hopefully this is just sore muscles from not being used to playing yet after a long break and not serious. pic.twitter.com/QmBHh5wPyc
— WTA Romania (@WTARomania) February 5, 2021