Ana Bogdan (locul 102 WTA) a fost foarte aproape de cea mai bună performanţă a carierei! Românca a ratat în mod dramatic calificarea în optimile de finală la Roland Garros, după ce a avut o minge de meci în confruntarea cu iberica Paula Badosa (35 WTA). În cele din urmă, Badosa s-a impus în trei seturi, scor 2-6, 7-6 (4), 6-4.
Meciul a durat aproape trei ore. Ana Bogdan a câştigat mai multe puncte, 121, faţă de 116 Badosa.
Citește și
Ana Bogdan (28 de ani) a jucat excelent şi a avut o minge de meci la scorul de 6-2, 6-5, dar Paula Badosa şi-a făcut serviciul, apoi a reuşit un tie-break foarte bun, câştigat cu 7-4.
În setul decisiv, românca a condus cu 4-2, a fost egalată, apoi a irosit trei mingi de break în game-ul cu numărul 9.
Ana Bogdan a reuşit mai multe lovituri câştigătoare (raport 37-36) şi a comis mai puţine erori neforţate decât Paula Badosa (49 vs 59).
Paula Badosa s'est fait peur mais s'impose en 3 sets face à une redoutable Ana Bogdan 2-6, 7-6(4), 6-4. #RolandGarros pic.twitter.com/mqN5EzKAgK
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2021
Turul 3 este cel mai bun rezultat al Anei Bogdan în istoria participărilor la Roland Garros. Pentru evoluţia foarte bună din acest an, românca va primi 130 de puncte în clasamentul WTA şi 126.000 de euro. Ana Bogdan va reveni între primele 100 de jucătoare ale lumii.
Paula Badosa ajunge pentru a doua oară consecutiv în optimile de finală la Openul Franţei, fază în care o va întâlni pe cehoaica Marketa Vondrousova (locul 21 WTA), finalistă pe zgura pariziană în 2019.
Sursa foto: profimediaimages.ro