Startul slab de sezon al celor de la FCSB, cu doar un gol marcat în primele trei meciuri oficiale, provoacă un adevărat cutremur la vicecampioana României. Toni Petrea l-a anunţat pe Gigi Becali că pleacă, patronul i-a acceptat demisia, iar decizia antrenorului e împărtăşită şi de Thomas Neubert, preparatorul fizic urmând să demisioneze şi el.
Revenit la FCSB în 2020, alături de Toni Petrea, Neubert a readus stabilitatea fizică dorită de Gigi Becali, dar preferă să-i fie loial lui Toni Petrea şi să plece împreună cu antrenorul. Conform sport.ro, neamţul e hotărât să-şi depună demisia, considerând că e logic să plece braţ la braţ alături de omul cu care a revenit în România. Conform sursei citate, Andrei Zisu va prelua rolul de preparator fizic, cel puţin în perioada următoare, până în momentul în care Becali va aduce un antrenor nou care, eventual, să vină cu propriul specialist în ceea ce priveşte pregătirea fizică.
Citește și
Neubert şi-a creat o imagine excelentă în fotbalul românesc în primul mandat al lui Laurenţiu Reghecampf la FCSB, când a instaurat un regim draconic de pregătire fizică, iar roş-albaştrii se puteau bate de la egal la egal cu cele mai importante echipe de pe Bătrânul Continent. Neamţul a intrat, apoi, în conflict cu Laurenţiu Reghecampf şi a preferat să-l urmeze pe Toni Petrea în cariera acestuia de antrenor principal. Aşa a revenit la FCSB în 2020, rămânând la echipă şi în perioada în care Toni Petrea se despărţise de echipa roş-albastră.