Situaţia financiară incertă de la Dinamo, dar şi un nou plafon salarial, determină mai mulţi jucători importanţi să-şi caute altă echipă. Italianul Diego Fabbrini are şanse minime să continue la Dinamo, din cauza salariului foarte mare. Impresarul lui Fabbrini, Florin Manea, a anunţat că Fabbrini nu şi-a primit salariile restante şi a depus memoriu la FRF pentru a deveni jucător liber de contract.
‘Câinii roşii’ sunt în cantonament în Turcia, până pe 28 iunie.
Citește și
Diego Fabbrini (30 de ani) mai are contract cu Dinamo până în vara anului 2023 şi câştigă aproximativ 15.000 de euro lunar.
În sezonul 2020-2021, Fabbrini a reuşit 3 goluri şi 2 pase decisive în 39 de meciuri pentru ‘roş-albi’.
“Deocamdată nu l-au plătit şi nici nu cred că o să-l plătească. Am înţeles că şi-a depus memoriu deja... Eu l-am spus celor de la Dinamo în iarnă «Domnilor, lăsaţi-l să plece pentru că ar fi mai bine pentru voi». Nu au vrut să mă asculte, i-au prelungit contractul pe un an.
Acum înţeleg că Dinamo vrea să intre în insolvenţă. Ce să însemne pentru Fabbrini? Că o să piardă banii. Nici nu ştiu exact dacă iese liber... Dar cred că va fi liber pentru e jucător străin şi se duce la FIFA. Dar nu mi se pare un lucru corect.
Dar la Dinamo e haos! Am văzut că a trimis Cortacero o scrisoare... Mi se părea puţin ciudat să conducă cineva care au 32% din companie... Nu ştiu pe ce bază, poate o fi legal. Dacă cineva nu investeşte nişte bani o să fie probleme. Cei din DDB trebuie să găsească pe cineva care să îi reprezinte, care să ia deciziile, un preşedinte. Când sunt şapte capete care iau decizii, nu poate fi bine”, a spus Florin Manea pentru GSP.