Mai e puţin până când va fi desemnat cel mai bun jucător al lumii în anul 2021, iar tot mai multe voci din fotbal încep să îşi spună părerile. Zinedine Zidane a numit şi el favoritul personal la Balonul de Aur. Surprinzător sau nu, francezul l-a numit pe atacantul pe care l-a pregătit la Real Madrid, pe compatriotul Karim Benzema.
”Karim Benzema merită să câştige Balonul de Aur”, a declarat Zidane, în momentul în care a fost întrebat pe cine vede câştigătorul celui mai important trofeu pe plan individual.
Citește și
Nominalizările pentru Balonul de Aur la masculin şi la feminin, precum şi cele pentru Trofeul Kopa şi Trofeul Iaşin, au fost anunţate. L'Equipe, una dintre cele mai importante publicaţii de presă sportivă din lume, a anunţat cei trei favoriţi la trofeul Balonului de Aur. Surpriză, pe listă a fost inclus şi Leo Messi, cu un start de-a dreptul modest la PSG, dar şi cu evoluţii oscilante în ultimele luni bune, chiar şi în ultima perioadă petrecută la Barcelona.
Ceilalţi doi favoriţi, în opinia lui L'Equipe, sunt Karim Benzema (Franţa, Real Madrid) şi Robert Lewandowski (Polonia, Bayern Munchen). Cei doi au, la prima vedere, şanse mult mai mari decât argentinianul, să ia trofeul.
Pentru Balonul de Aur masculin un juriu format din 180 de jurnalişti a ales 30 de jucători:
- Riyad Mahrez (Algeria/Manchester City), N'Golo Kanté (Franţa/Chelsea), Erling Haaland (Norvegia /Borussia Dortmund), Leonardo Bonucci (Italia/Juventus Torino), Mason Mount (Anglia/Chelsea), Harry Kane (Anglia/Tottenham), Gianluigi Donnarumma (Italia/Paris-SG), Karim Benzema (Franţa/Real Madrid), Raheem Sterling (Anglia/Manchester City), Nicolo Barella (Italia/Inter), Lionel Messi (Argentina/PSG), Bruno Fernandes (Portugalia/Manchester United), Pedri (Spania/FC Barcelona), Luka Modric (Croaţia/Real Madrid), Giorgio Chiellini (Italia/Juventus Torino), Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City), Neymar (Brazilia/PSG), Ruben Dias (Portugalia/Manchester City), Lautaro Martinez (Argentina/Inter), Simon Kjaer (Danemarca/AC Milan), Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen), Jorginho (Italia/Chelsea), Mohamed Salah (Egipt/Liverpool), César Azpilicueta (Spania/Chelsea), Romelu Lukaku (Belgia/Chelsea), Cristiano Ronaldo (Portugalia/Juventus Torino, Manchester United), Gerard Moreno (Spania/Villarreal), Phil Foden (Anglia/Manchester City), Kylian Mbappé (Franţa/PSG), Luis Suarez (Uruguay/Atlético Madrid).