Kopic a reuşit să o redreseze pe Dinamo, dar mai are mult de muncă pentru a salva echipa. Deşi au câştigat ultimele două partide fără să primească gol, "câinii" se află în continuare pe penultima poziţie în Superligă.
Toată suflara dinamovistă speră la o salvare de la retrogradare, iar fanii echipei nu mai au răbdare până când se vor parafa noile transferuri.
Citește și
La conferinţa de presă de dinaintea plecării în cantonament, Kopic a povestit o întâmplare amuzantă. Tehnicianul croat a spus că până şi controlorii de zbor l-au întrebat de noile transferuri.
“Toată lumea aşteaptă noile transferuri, chiar şi la aeroport când am dat paşaportul la control, am fost întrebat când vin jucătorii noi, chiar m-am bucurat. Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, nu vreau să dau nume înainte de a semna cu cineva.
Vrem să semnăm 3-6 jucători, care să ne aducă calitate, să crească şi concurenţa, lupta pentru fiecare post.
Suntem aproape să rezolvăm câteva mutări, dar perioada de-abia a început, sunt discuţii, sunt fotbalişti care au terminat sezonul, îşi analizează opţiunile, vor timp. Eu muncesc la acest capitol, sunt sprijinit de oamenii din club”, a spus tehnicianul, în cadrul conferinţei de presă.