Xavi a vorbit despre partida dintre Barcelona şi Real Madrid din finala Supercupei Spaniei, care va avea loc duminică, de la ora 21:00.
Catalanii s-au impus cu 2-0 în faţa lui Osasuna în semifinala Supercupei, în timp ce Real Madrid a câştigat în prelungiri, scor 5-3, în faţa lui Atletico Madrid, cealaltă semifinală.
Citește și
Antrenorul Barcelonei a declarat înainte de El Clasico faptul că elevii săi sunt motivaţi să câştige din nou Supercupa în faţa Realului, dar a recunoscut că ”Los Blancos” traversează o perioadă mult mai bună faţă de echipa sa.
”După cum vă puteţi imagina, sunt foarte motivat şi de abia aştept meciul. Ăsta e scenariul ideal pentru un fotbalist: să joci o finală de supercupă într-un El Clasico... De nebătut!
Trebuie să încercăm să jucăm la fel ca anul trecut. Să avem personalitate şi să dominăm prin posesie. Cred că trebuie să fim realişti şi să spunem că nu avem aceeaşi formă bună ca Real Madrid.
Dar e o finală şi totul e 50-50. Nu poţi prezice niciodată ce se va întâmpla”, a spus Xavi Hernandez, citat de Tuttomercatoweb.