Vinicius a făcut un sezon foarte bun la Real Madrid. Brazilianul a înscris 24 de goluri în toate competiţiile, iar formaţia madrileană a câştigat La Liga şi Champions League.
Totuşi, Vinicius ar putea să plece de la Real. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a primit o ofertă colosală din Arabia Saudită şi încă nu a luat o decizie finală, semn că se gândeşte serios la o astfel de mutare.
Citește și
Conform ESPN, o discuţie între Fondul de investiţii publice al Arabiei Saudite (PIF) şi Real Madrid a avut deja loc. Deşi oficialii campioanei Europei nu îşi doresc să îl piardă pe brazilian, superstarul nu a luat o hotărâre.
PIF deţine acţiuni în valoare de 75% în cadrul cluburilor Al Ahli, Al Ittihad, Al Hilal şi Al Nassr, dar încă nu se ştie la care din cele patru echipe ar putea ajunge Vinicius, în cazul în care va accepta.
Planul saudiţilor este să îl facă pe brazilian ambasadorul Cupei Mondiale din 2034, iar salariul anual ar fi unul astronomic: 350 de milioane de euro!
În cazul în care Vinicius îşi va da acceptul, iar Real Madrid nu va fi de acord cu mutarea, PIF va fi nevoită să plătească clauza de reziliere în valoare de 1 miliard de euro. Contractul brazilianului la campioana Europei are finalitate în iunie 2027.