Young Boys Berna a trecut la pas de ŢSKA Sofia, scor 3-0, rezultat care îi permite să o întreacă pe CFR Cluj şi să urce pe locul secund în grupa A din Europa League, ambele echipe având patru puncte, trei sub liderul AS Roma.
Campionii Elveţiei veneau după o remiză în Gruia, scor 1-1, şi porneau cu prima şansă. Au fost însă puşi în gardă de faptul că lanterna ŢSKA a smuls un punct chiar pe „Olimpico”, în faţa Romei, aşa că au început în forţă.
Citește și
Primul gol a căzut repede, încă din minutul 2, când Mambimbi a marcat pe contraatac, profitând de slăbiciunile defensivei bulgare. După ceva mai mult de un sfert de oră, elveţienii au majorat diferenţa. Camerunezul Nsame l-a văzut excelent pe sârbul Sulejmani, care nu l-a iertat pe portarul Busatto.
În minutul 32, Mambimbi a reuşit „dubla”, după o centrare excelentă venită de la Fassnacht. A fost golul care a stabilit rezultatul final, 3-0 pentru elveţieni, chiar dacă ambele echipe ar fi putut să marcheze în repriza secundă.
După acest succes, Young Boys face 4 puncte, tot atâtea câte are şi CFR Cluj. Elveţienii au însă un golaveraj superior (+2), în timp ce campioana României are -3, după eşecul de la Roma (0-5). Etapa viitoare, după pauza echipelor naţionale, se joacă CFR - AS Roma şi ŢSKA - Young Boys.