FC Hermannstadt şi FCSB se înfruntă de la ora 19:45, la Mediaş, în etapa a 23-a din Liga 1, în direct pe Look Sport+. Antrenorul Toni Petrea mizează pe tripleta ofensivă Florin Tănase-Florinel Coman-Octavian Popescu şi speră să întrerupă seria eşecurilor fără gol marcat.
FCSB vine după 0-1 cu Academica Clinceni (în Liga 1) şi Dinamo (în Cupa României). De cealaltă parte, Hermannstadt este fără victorie în campionat din 13 decembrie 2020.
Citește și
"E meci important de campionat, avem un campionat foarte disputat şi fiecare punct contează. Venim după două rezultate nefavorabile, după jocuri destul de bune, dar n-am reuşit să marcăm. Sper să câştigăm în seara asta.
Am verificat terenul, din păcate n-avem ce să facem. E perioada de iarnă, terenurile se prezintă în condiţii nu tocmai bune. Dar trebuie să ne adaptăm la suprafaţă şi să câştigăm. Niciun meci nu este uşor, doar dacă ţi-l faci uşor prin modul în care tratezi fiecare fază. Avem un adversar destul de omogen, care a încasat puţine goluri în ultimele meciuri", a spus Toni Petrea înaintea meciului cu Hermannstadt, de la Mediaş.