Real Madrid se pregăteşte de primul meci de acasă din noul sezon de La Liga. Sâmbătă, de la ora 20:00, în direct pe Look Sport, galacticii îşi vor măsura forţele cu Valladolid. Fosta campioană a Europei este într-o formă excelentă. În prima rundă a trecut cu 3-1 de Celta Vigo. Valladolid a câştigat şi ea în etapa inaugurală, 2-1 cu Betis Sevilla. Înaintea meciului, la Real nu e deloc linişte.
Rivala FC Barcelona a reintrat în cursa pentru brazilianul Neymar. PSG cere peste 200 de milioane de euro pentru fotbalistul sud-american. Catalanii nu au fost dispuşi să plătească atât de mult la început. Acum sunt gata să bage mâna şi mai adânc în buzunar. Pe lângă problema Neymar, Realul are propriile tensiuni în interior. Portarul Keylor Navas le-a cerut şefilor să-l lase să plece la PSG. Goalkeeperul de 32 de ani e nemulţumit că a devenit rezerva lui Courtois.