CSA Steaua a anunţat că International Alexander este noul sponsor al clubului, pentru următorii doi ani, şi va susţine Academia de copii şi juniori, dar şi prima echipă de fotbal. George Ogăraru, coordonatorul centrului de copii şi juniori, a precizat că este al doilea cel mai important contract de sponsorizare din România, după cel pentru Academia Hagi.
Recent, CSA Steaua a anunţat că Adidas este sponsorul tehnic al echipei de fotbal seniori pentru sezonul 2021-2022.
Citește și
Porotherm şi Get’s Bet sunt ceilalţi sponsori care apar pe tricoul Stelei în acest sezon din Liga 2.
CSA Steaua este lider în Liga 2, după cinci runde, şi va juca sâmbătă, 11 septembrie, de la ora 15:30, în deplasare cu Unirea Dej, în direct pe Look Sport+.
"Astăzi este o premieră în istoria Stelei, iar eu sunt foarte mândru. După cum bine ştiţi, am crescut în centrul de copii şi juniori al Stelei, de la vârsta de 9 ani. Steaua a fost singurul club la care am fost legitimat ca junior. Am trecut aici prin toate etapele de dezvoltare, până la debutul în echipa de seniori, alături de Belodedici, Lăcătuş, sub comanda domnului antrenor Emeric Ienei. Mi-am promis atunci când am plecat în străinătate ca într-o bună zi să mă întorc la Steaua şi să influenţez cât pot de bine dezvoltarea celor care calcă pe urmele mele, ale lui Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Paraschiv.
Astăzi trecem la un nou nivel de dezvoltare şi, cu această ocazie, vă prezint în premieră sponsorul principal al Academiei Steaua, pentru cel puţin doi ani. International Alexander Holding este o companie cu acţionariat 100% românesc şi cu o echipă formată din aproximativ 2.500 de oameni, ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de transport, logistică, producţie şi real estate. Pe teritoriul României, este numărul 1 în domeniu şi a fost premiată în ultimii patru ani.
Ţin să menţionez că, pe lângă faptul că este o premieră, acest parteneriat este cu atât mai important cu cât International Alexander va asigura echipamentul de joc pentru toate grupele de copii şi juniori din cadrul Academiei, suport pentru perfecţionarea antrenorilor noştri la o academie renumită din străinătate, suport pentru organizarea turneului internaţional Cupa Steaua, de anul viitor, şi a evenimentului Premiile Academiei Steaua.
Suma acestei sponsorizări este confidenţială, însă vă pot spune că acest parteneriat este, după cel al Academiei Hagi, al doilea cel mai mare contract de sponsorizare pentru o academie din România", a spus George Ogăraru, pentru Steaua TV.