Danemarca a bifat al doilea titlu consecutiv de campioană mondială la handbal masculin, după un succes la Cairo, în faţa Suediei, cu scorul de 26-24 (13-13).
Prima repriză s-a derulat sub semnul echilibrului, danezii au reuşit să conducă cu două goluri după 15 minute, dar adversarii au recuperat treptat din handicap, ba chiar au reuşit să preia conducerea, după ce au venit la turneul final fără 7 jucători, dintre care 4 titulari.
Citește și
Suedia a câştigat ultima oară mondialul tot în Egipt, acum 22 de ani şi a fost foarte aproape de un nou succes pe tărâm african, dar Danemarca şi-a arătat valoarea pe final, când a conservat excelent un avantaj de două goluri, reuşit cu 10 minute înainte de final.
Landin, marele erou
De departe cel mai bun jucător al meciului a fost portarul Landin, care a avut intervenţii de senzaţii şi i-a exasperat pe adversari cu intervenţii care mai de care mai dificile. Acesta i-a eclipsat pe Mikkel Hansen şi Hampus Wanne, vedetele celor două combatante, care erau aşteptaţi să fie decisivi.