UTA Arad este ultima echipă care şi-a asigurat prezenţa în optimile de finală a Cupei României, după un succes cu scorul de 2-0, pe terenul divizionarei secunde FK Csikszereda.
Ambele goluri au venit din penalty-uri. Mai întâi, portarul Rybansky l-a placat pe Erico, la o lovitură de colţ, iar centralul Chivulete a dictat lovitură de pedeapsă, pe care Vlad Morar a transformat-o fără emoţii, cu o execuţie sub bară expediată în forţă. Chiar înaitne de pauză, arbitrul a arătat foarte uşor punctul cu var, după o pătreundere în viteză a lui Hora, care a căzut în urma unui contact cu Takacs. La reluări s-a văzut că atacantul arădean a forţat căderea şi nu a fost fault.
Citește și
În a doua repriză o ninsoare abundentă a marcat partida şi a făcut fotbalul foarte greu de practicat de către ambele echipe.
Partida din depresiunea Ciucului a fost ultima din faza şaisprezecimilor de finală. Tot luni, FCSB ar fi trebui să joace cu Gloria Buzău, dar confruntarea a fost anulată, din cauza unui focar de Covid la formaţia din Liga 2, iar trupa lui Toni Petrea s-a calificat mai departe la ”masa verde”.
Echipele de start:
FK Csikszereda: Rybansky – R. Takacs, Kelemen, Apro, Marrone – Csuros, Eder Gonzalez (cpt.) – Bara (Schieb 65′), Jebari, Bauza – Meszaros (Bor 65′)
Rezerve: Gyenge – Pinter, Savin, Palmeş, Szondi, N. Janos, B. Antal
Antrenor: Valentin Suciu
UTA Arad: Fl. Iacob (cpt.) – Tomozei, Erico, Al. Benga, Rrumbullaku – Tescan (Bustea 46′), Dam. Isac (Miculescu 72′), Al. Albu, Buhăcianu (Cip. Rus 86′) – Vl. Morar (Al. Ioniţă 69′), Hora (N. Roşu 72′)
Rezerve neutilizate: Balauru – Melinte, Fl. Ilie, D. Rusu
Antrenor: Laszlo Balint