Salernitana a trecut pe lângă o victorie esenţială în faţa Atalantei, scor 1-1, iar presa din Italia l-a scos vinovat pe Radu Drăguşin (20 de ani) pentru pierderea a două puncte care se pot dovedi decisive în lupta pentru evitarea retrogradării în Serie B.
Aflată într-o revenire de senzaţie, Salernitana a reuşit să deschidă scorul contra Atalantei, la care Mihăilă a fost rezervă, în minutul 28, graţie lui Laurenco.
Citește și
Antrenorul Nicola l-a trimis pe Drăguşin în minutul 85 şi i-a încredinţat flancul drept al apărării. La doar trei minute distanţă, tânărul apărător român a făcut prea târziu pasul la ofsaid la o pasă a lui Malinovsky pentru Pasalic, l-a ţinut în joc pe croat, iar acesta a egalat şi a lăsat echipa din Salerno fără două puncte de aur.
“Eroarea de la gol a fost horror. Şi-a condamnat echipa, care merita să câştige cele trei puncte”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com, care i-au acordat nota 5, cea mai mică din lotul Salernitanei.
Cu trei victorii şi un egal în ultimele patru meciuri, Salernitana a ajuns la 26 de puncte. Fără golul lui Pasalic, ar fi urcat la 28 de puncte şi ar fi egalat Cagliari în clasament, având şi un meci în minus disputat.