Fostul căpitan al naţionalei României, Gheorghe Hagi, a declarat că este mândru de tricolori, care au arătat că pot obţine rezultate bune la un turneu final.
“Să-i felicităm pentru tot parcursul avut, Au intrat în istorie. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut că Olanda este foiarte bună. Noi am făcut cât mai putut, din orice meci înveţi, trebuie să privim înainte.
Uneori atâta poţi, trebuie să vedem ce să facem să devenim mai buni. Acum rămâne să se lucreze pentru a face mai bine. De acum trebuie să evoluăm, să creştem cât mai mult, Important e că au făcut foarte bine, şi să avem încredere, curaj, au arătat că se poate. În fotbal nu te naşti cel mai bun, devii zi de zi. Trebuie să ne dorim mai mult, Sunt mândru de echipa României, de toţi“, a declarat Hagi.
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.
Citește și