Reprezentativa Spaniei s-a calificat în semifinalele Ligii Naţiunilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, selecţionata Portugaliei.
În semifinale mai sunt calificate Italia, Croaţia şi Ţările de Jos.
Final Four din Liga Naţiunilor va avea loc în iunie 2023.
Rezultate de marţi, din ultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor:
Divizia A: Grupa 2
Portugalia - Spania 0-1
A marcat: Morata '89
Elveţia - Cehia 2-1
Au marcat: Freuler '29, Embolo '30 / Schick '45
Divizia B: Grupa 1
Irlanda - Armenia 3-2
Au marcat: Egan '18, Obafemi '52, Brady '90+1 (penalti) / Dashian '71, Spertsian '73
Ucraina - Scoţia 0-0
Divizia B: Grupa 2
Albania - Islanda 1-1
Au marcat: Lenjani '35 / Andersson '90+7
Divizia B: Grupa 4
Norvegia - Serbia 0-2
Au marcat: Vlahovic '42, Mitrovici '54
Suedia - Slovenia 1-1
Au marcat: Forsberg '42 / Sesko '28
Divizia C: Grupa 2
Grecia - Irlanda de Nord 3-1
Au marcat: Pelkas '14, Masouras '55, Mantalos '80 / Lavery '18
Kosovo - Cipru 5-1
Au marcat: Muslija '22, Rudhani '45+1, Rashani '47, Murigi '52, '84 / Roberge '81.
Portugalia - Spania 0-1 (Morata 88), în direct pe Prima Sport 1
Minutul 88: GOL Spania! Inaki Williams pasează excepţional şi păcăleşte linia defensivă a lusitanilor. Alvaro Morata este bine plasat şi marchează.
Citește și
Norvegia - Serbia 0-2 (Vlahovic 42, Mitrovic 54), în direct pe Prima Sport 2
Minutul 54: GOL Serbia! Mitrovic finalizează o acţiune în viteză, care a luat prin surprinderea apărarea nordică.
Minutul 42: GOL Serbia! Kostic apare bine din flancul stâng şi trimite în careu, de unde Vlahovic reia în poartă din câţiva metri.
Ucraina - Scoţia 0-0, în direct pe Prima Sport 3
Elveţia - Cehia 2-1 (Freuler 28, Embolo 29 / Schick 45), în direct pe Prima Sport 4
Minutul 45: GOL Cehia! Schick profită de o desincronizare a defensive adverse şi reduce din diferenţă, cu un şut cu latul din interiorul careului.
Minutul 28: Elveţia are un start de meci excelent. Freuler şi Embolo duc scorul la 2-0 într-un minut!
--------------------------------------
Mari rivale dintotdeauna, Portugalia şi Spania se înfruntă marţi. de la 21.45, într-un meci din cadrul grupelor Ligii Naţiunilor. Miza e pe măsura rivalităţii dintre cele două echipe: învingătoarea va juca în play-off-ul Ligii Naţiunilor, cu menţiunea că lusitanii se pot califica şi în cazul unei remize.
Ambele echipe vin după prestaţii oscilante şi ambele au pierdut teren pe ultima sută de metri în disputele cu Elveţia. Astfel, Portugalia a pierdut în penultimul meci, în Ţara Cantoanelor, 0-1, în timp ce Spania a călcat strâmb chiar în ultima rundă, când a fost învinsă de Elveţia, 1-2, la Zaragoza.
Înaintea derby-ului grupei 2, Portugalia e lider cu 10 puncte, Spania e pe 2 cu 8 puncte, în timp ce Elveţia (6) şi Cehia (4) nu mai pot emite pretenţii la calificare. De altfel, cele două echipe se întâlnesc în aceeaşi seară şi de la aceeaşi oră, într-un meci care va fi transmis în direct de Prima Sport 4.
Celelalte meciuri ale serii din Liga Naţiunilor care se văd la posturile Prima Sport sunt Norvegia - Serbia (în direct pe Prima Sport 2) şi Scoţia - Ucraina (Prima Sport 3), ambele de la 21.45.