Rizespor a trecut la limită de Goztepe, într-un meci din campionatul Turciei. Prima ocazie a venit în minutul 14, la şutul lui Samudio. Mingea a fost apărată de fostul goalkeeper al CFR-ului, Beto. La aceeaşi fază, Rizespor a cerut 11 metri după un presupus henţ. În ciuda consultării probei video, gazdele nu au primit nimic. Câteva minute mai târziu, Beto s-a remarcat din nou, dar la faza următoare a avut emoţii. Până la pauză, Rizespor a reuşit să înscrie prin Muriqi. Arbitrul a anulat, însă, golul pe motiv de offside. În repriza a doua, Goztepe nu a mai scăpat. Aatif a marcat din apropiere, stabilind totodată şi scorul final. Rizespor e pe 8 în Turcia, cu 37 de puncte. Goztepe ocupă locul 16, cu 27 de puncte, şi riscă să retrogradeze.