Răzvan Lucescu a revenit pentru câteva zile în România, iar la aeroport a oferit câteva declaraţii despre al doilea periplu pe banca celor de la PAOK Salonic. Tehnicianul are ambiţii mari la eleni.
"E o altă aventură, a contat foarte mult că acolo am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă, doi ani extraordinari, şi asta m-a făcut să mă întorc. Atmosfera de care am avut parte acum a fost echilibru şi căldură. Lumea aşteaptă să câştigăm, ăsta e scopul nostru. A fost cea mai lungă conferinţă de presă din viaţa mea, nu a fost simplu.
Am făcut publică clauza din partea mea către club, dar nu gândesc aşa. Vreau să stau cât mai mult şi să avem rezultate. Îmi doresc să am trei ani de succese. Obiective sunt: campionatul, eventul, grupele Europa Conference League. Trebuie să câştigăm campionatul pentru Champions League. Sunt un antrenor care întotdeauna a lucrat cu ceea ce a găsit.
Dacă e loc de îmbunătăţire, foarte bine, dacă nu, sunt obligat să dau acestui grup o valoare mai mare şi încredere. A fost o decizie de suflet. Când am plecat de la Rapid, eram câştigător de Cupa României şi sfert finalist în Cupa UEFA şi am plecat la locul 11 în liga a doua. Eu nu fac alegerile cu o strategie anume, ci emoţional", a explicat tehnicianul.