Al-Hilal, echipa antrenată de către Răzvan Lucescu, a remizat în derby-ul cu Al Ahli, pentru care a jucat Alex Mitriţă, scor 0-0, în etapa a 13-a din campionatul Arabiei Saudite. Răzvan Lucescu a avut o reacţie nervoasă la finalul partidei şi s-a îndreptat către arbitri pentru a le reproşa deciziile luate. Antrenorul român i-a înjurat în limba română pe arbitri şi riscă o suspendare.
Al Ahli a primit un penalty controversat în minutul 8, ratat de către Al Somah. A fost un meci echilibrat, cu multe ocazii de gol de ambele părţi.
Citește și
„Respect, respect! Fii sincer acum! Ai arbitrat într-o singură direcţie! La noi nu e niciodată penalty, numai la ei este. Vrei să încetez acum?”, au fost reproşurile lui Răzvan Lucescu către arbitrul de centru.
După ce s-a întors cu spatele, Răzvan Lucescu l-a înjurat pe arbitru în limba română. Dacă aceste incidente vor fi analizate de către Comisia de Disciplină, antrenorul român riscă o suspendare.
Alexandru Mitriţă a jucat până în minutul 60 pentru Al Ahli.
Al Hilal are patru egaluri consecutive, dar se menţine pe prima poziţie a clasamentului. Al Ahli ocupă locul trei, la trei puncte de lider.