Universitatea Craiova speră să întrerupă seria de cinci meciuri fără victorie în Liga 1 după confruntarea de la Voluntari, de marţi. Fundaşul Paul Papp a declarat că problema ‘alb-albaştrilor’ constă în jocul ofensiv.
- Meciul FC Voluntari – Universitatea Craiova este programat marţi, 26 ianuarie, de la ora 17:30, în direct pe Look Sport+.
Craiova are patru remize consecutive şi doar două goluri marcate. De cealaltă parte, FC Voluntari este de asemenea în criză, fără victorie în Liga 1 în ultimele cinci runde.
Citește și
Diferenţa dintre cele două echipe în clasament este de 20 de puncte: Craiova e pe locul 3, FC Voluntari e pe locul 15.
În runda trecută, Craiova a remizat pe teren propriu cu FC Viitorul, scor 1-1. Paul Papp a înscris pentru 'alb-albaştri' în minutul 44, în urma unui corner.
"Avem un meci foarte greu cu FC Voluntari. Ştim că e o echipă destul de rănită şi vor lupta din răsputeri pentru a face un rezultat bun. Dar şi noi mergem acolo să luăm cele trei puncte, nu concepem alt rezultat. Ne pregătim foarte bine din punct de vedere mental şi cred că vom face o partidă bună.
Avem nevoie de o victorie, nu ne mai permitem paşi greşiţi. Trebuie să ţinem aproape de FCSB şi CFR. Având în vedere că suntem la şase puncte de FCSB, cred că există un oarecare pericol, dar trebuie să privim înainte. Ar trebui să începem să dăm goluri! Cred că pe faza defensivă ne facem treaba destul de bine. Sper să existe o descătuşare cu FC Voluntari", a spus Paul Papp, la conferinţa de presă.
Clasamentul Ligii 1