Partida dintre Marseille şi PSG a fost marcată de multă tensiune. Suporterii gazdelor s-au comportat oribil, aruncând cu obiecte în teren pe tot parcursul meciului, iar jucătorii parizienilor erau apăraţi cu scuturi în momentul în care executau lovituri de colţ.
Un episod care a alarmat forţele de ordine s-a întâmplat în minutul 73, când pe o fază de atac a PSG-ului, cu posesia la Leo Messi, argentinianul s-a trezit cu un suporter, cel mai probabil al lui Marseille, în spatele său. Suporterul pare că i-a spus ceva argentinianului când s-a apropiat de el. Nu s-a întâmplat nimic periculos în cele din urmă, pentru că forţele de ordine l-au scos pe individ în afara terenului, iar partida a continuat.
Citește și
Olympique Marseille şi PSG au remizat, duminică, scor 0-0, pe terenul primei echipe, în derbiul campionatului Franţei, disputat în etapa a XI-a. Hakimi (PSG) a fost eliminat, în minutul 57, după un fault comis în poziţie de ultim apărător.
Ambele echipe au avut câte un gol marcat şi, ulterior, anulat cu sistemul VAR pentru ofsaid.
PSG este lider detaşat în clasament, cu 28 de puncte. Lens este pe locul 2, cu 21 de puncte. Urmează Nice, 19 puncte şi un meci mai puţin, Marseille şi Rennes, cu câte 18 puncte fiecare. Şi echipa din Marsilia are o restanţă.