Citește și
FC Botoşani a învins pe teren propriu, scor 2-0, gruparea bucureşteană Rapid, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii.
Moldovenii au părăsit ultimul loc al clasamentului, fiind acum pe 15, cu 11 puncte. Rapid e pe locul 12, cu 13 puncte.
Marius Şumudică a avut un discurs resemnat şi a dezvăluit că se va afla în curând ce s-a discutat la vestiare după partida de la Botoşani.
”Am avut ocazii foarte mari să marcăm. Nu am reuşit să marcăm şi fotbalul te pedepseşte. Trebuie să marcăm la situaţiile pe care le avem. Dacă nu marchezi, nu ai cum să câştigi.
N-am avut o discuţie aprinsă, am fost foarte calm, veţi afla zilele viitoare ce am spus în vestiar. Mai contează cu cine joci? Am jucat cu ultima clasată şi nu am putut să câştigăm, nu mai contează cu cine joci. E foarte strâns, pierzi un meci, eşti la retrogradare, câştigi un meci, eşti aproape de play-off”, a spus antrenorul celor de la Rapid.