FCSB a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a 14-a din Superligă.
Citește și
La finalul partidei, Marius Şumudică, antrenorul celor de la Rapid, a explicat momentul tensionat cu omologul său după fluierul de final.
Şumudică a punctat că nu este vorba despre niciun conflict şi urmează chiar să ia masa cu Elias Charalambous.
”De când am schimbat sistemul, nu am primit gol. Îmi felicit jucătorii, ne-am închis foarte bine şi nu le-am dat ocazii mari. Am fi putut marca şi noi, am avut ocazii, cred că e un rezultat echitabil.
Am pregătit meciul şi în funcţie de adversar. Ştiam că joacă mult între linii, am încercat să-l blocăm pe Olaru, cred că ne-am achitat de sarcini din punct de vedere defensiv. Aveam aşteptări mai mari pe partea ofensivă, dar e greu când FCSB pune presiune pe tine. E un rezultat echitabil.
E un 0-0 care ne apropie de play-off, avem două meciuri acasă, dacă facem maximum de puncte, urcăm pe loc de play-off. Dacă batem în următorul meci, urcăm în play-off.
(n.r. Elias Charalambous) A fost colegul meu de cameră, eu îl cunosc foarte bine. Chiar acum am stabilit să ieşim să mâncăm împreună, el era dezamăgit şi pe fondul acesta al rezultatului, îşi dorea să câştige. Am fost coleg cu el şi în Cipru, am fost antrenorul lui la Vaslui, ne-am întâlnit şi am luat masa din nou în Cipru”, a declarat antrenorul celor de la Rapid.