Răzvan Marin a intrat în istoria lui Ajax. După ce a trecut cu bine de vizita medicală, românul a devenit al treilea cel mai scump jucător din istoria clubului. 12, 5 milioane de euro va încasa Standard Liege la vară. Suma dată de lăncieri e cu 4 milioane mai mică decât recordul absolut al echipei. Marin va face un salt şi la nivelul salariului. Va lua un milion de euro pe sezon. Răzvan Marin este al cincilea român care va îmbrăca tricoul lui Ajax. La semnarea contractului, acesta a fost felicitat de Van der Sar şi Overmars, 2 foşti mari campioni ai lui Ajax.