Chindia Târgovişte a câştigat meciul cu FC Voluntari, scor 1-0, la Buzău, în etapa a 29-a din Casa Liga 1, în direct pe Look Sport. Echipa antrenată de către Emil Săndoi păstrează şanse de calificare în play-off, înaintea ultimei runde din sezonul regulat. Marco Dulca a fost eroul partidei, reuşind să înscrie în minutul 27, cu un şut de la marginea careului.
În ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1, FC Botoşani, Academica Clinceni şi Chindia se vor lupta pentru ultimele două locuri de play-off.
Citește și
Chindia joacă în deplasare cu FC Argeş, FC Botoşani joacă la FC Voluntari, iar Academica Clinceni întâlneşte Dinamo în ‘Ştefan cel Mare’.
"Mă bucur că am marcat, dar în primul rând mă bucur că am ajutat echipa să câştige. Acum vom vedea ce va fi la FC Argeş, trebuie să luptăm.
Am avut o primă repriză foarte bună, am dominat meciul. În a doua repriză, am intrat mai relaxaţi şi s-a văzut acest lucru. Pot să spun că s-a simţit şi acea presiune (n.a. - pentru play-off), am văzut lumea pe bancă stresată, tensionată. Dar mă bucur că s-a terminat aşa.
A fost un bonus foarte mare pentru mine că am fost convocat pentru EURO (n.a. – de tineret), mă bucur că am şi jucat în meciul decisiv cu Germania. M-a ajutat să progresez.
Trebuie să câştigăm în ultima etapă, dar nu depinde doar de noi. Dacă câştigam şi eram siguri în play-off, era mai bine. Acum trebuie să vedem ce fac şi celelalte echipe. O calificare în play-off ar fi un lucru foarte mare, istoric pentru această echipă. N-a mai fost de atâţia ani în Liga 1, n-a avut un sezon atât de bun. Este un grup foarte unit", a spus Marco Dulca, la finalul partidei Chindia - Voluntari 1-0.
Clasamentul Ligii 1