Halep şi Niculescu au fost adversare la Miami, în meciul de dublu din optimi. Simona a avut-o alături pe Julia Goerges, iar Monica a jucat împreună cu Abigail Spears. A reieşit un meci spectaculos, decis în super-tiebreak. După ce au câştigat primul set cu 6-1, Halep şi Goerges l-au pierdut pe al doilea la 5, iar după un super-tiebreak echilibrat, Niculescu a ieşit învingătoare cu 10-8. Halep a folosit meciurile de dublu ca pe un antrenament, aşa că nu a fost prea supărată după înfrângere. Românca va juca diseară în sferturi la simplu împotriva chinezoaicei Wang, iar o finală la Miami i-ar fi suficientă pentru revenirea pe locul 1 mondial. Simona le-a mulţumit fanilor pentru susţinerea de care a avut parte la meciul câştigat cu Venus Williams.