Federaţia Română de Fotbal a lansat Academia Naţională de Fotbal (ANF), care îşi propune să devină cel mai important furnizor de programe educaţionale în sport din România. Gheorghe Hagi, patronul clubului FC Viitorul, a lăudat această iniţiativă, alături de Arsene Wenger, fost antrenor la Arsenal, şi Florent Malouda, fost international francez şi câştigător al Ligii Campionilor.
Potrivit FRF, prin educarea şi profesionalizarea specialiştilor, scopul ANF este să contribuie la dezvoltarea organizaţiilor sportive şi la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc.
Citește și
Prin Academia Naţională de Fotbal şi platforma de e-learning Academia by FRF, Federaţia Română de Fotbal îşi propune să livreze cursuri destinate atât sportivilor şi specialiştilor care lucrează direct cu aceştia, cât şi profesioniştilor din afara terenului de joc, care se ocupă de managementul sportiv, voluntariat sau alte operaţiuni.
"Ca sportiv de mare performanţă şi, în ultimii 10 ani, manager, consider foarte bună iniţiativa Federaţiei Române de a înfiinţa o academie de fotbal, cu scopul de a forma, educa manageri sportivi, pe plan tehnic şi administrativ, care să ajute în viitor la dezvoltarea fotbalului românesc. Fotbalul românesc are nevoie de educaţie profesională, de manageri sportivi, aşa cum sunt şi pe plan european sau mondial. Vă doresc mult succes în această nouă provocare", a spus Gică Hagi.
”Educaţia este o direcţie cheie în jurul căreia ne vom concentra atenţia şi investiţiile în anii următori. Prin lansarea Academiei Naţionale de Fotbal ne dorim să contribuim la implementarea în România a viziunii asupra educaţiei sportive a viitorului, iar Academia va juca un rol important în transpunerea acestei viziuni în pregătirea tuturor profesioniştilor din spatele echipelor de fotbal”, a spus Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.
”Îi salut pe toţi iubitorii fotbalului din România. Am primit cu bucurie două veşti bune din ţara voastră: deschiderea Academiei Naţionale de Fotbal şi lansarea platformei de e-learning Academia. Pe parcursul carierei mele, în special din postura de manager al clubului Arsenal, am constatat că educaţia este un aspect cheie în drumul spre succesul sportiv”, a spus Arsene Wenger.
”Astăzi este ziua lansării Academiei Naţionale de Fotbal. Consider că este un pas important care va contribui la multe din succesele viitoare ale fotbalului românesc. Iar acest moment nu este important doar pentru jucători şi antrenorii lor. Este un moment cheie pentru staff-urile administrative, pentru staff-urile de management, pentru fani şi pentru familiile lor. O educaţie solidă ne poate ajuta pe toţi să ne dezvoltăm şi consider că strategia Federaţiei Române de Fotbal pentru educaţie va contribui din plin la dezvoltarea sustenabilă a fotbalului românesc”, a spus Florent Malouda.
”Aşa cum ştim cu toţii, nu este posibil să avem succes în sport fără pregătirea necesară. Aceasta este o realitate pentru toţi cei implicaţi în fotbal: jucători, arbitri, echipa tehnică, cât şi pentru echipa administrativă responsabilă de organizarea meciurilor şi competiţiilor sau de mentenanţa facilităţilor. Fotbalul este o pasiune pe care o purtăm cu noi toată viaţa, în timp ce educaţia este o unealtă pe care o folosim pentru a alimenta şi creşte această pasiune. Apreciez strategia de educaţie a Federaţiei Române de Fotbal pentru toţi jucătorii cheie implicaţi în fotbalul românesc şi consider că Academia Naţională de Fotbal şi noua platformă de e-learning sunt iniţiative cheie care vor facilita accesul la educaţie pentru aceştia”, a spus Thomas Junod, director al UEFA Academy.
”Felicit Federaţia Română de Fotbal pentru atingerea unui obiectiv important, lansarea Academiei Naţionale de Fotbal. Atât eu, cât şi echipa mea suntem de acord că educaţia este importantă atât pe teren, cât şi în afara lui şi suntem încrezători că munca Federaţiei Române de Fotbal va face o diferenţă pentru dezvoltarea fotbalului românesc”, a spus Andrea Agnelli, preşedinte al clubului Juventus Torino şi preşedinte al European Club Association.