FC Sevilla a câştigat meciul de pe teren propriu cu Betis Sevilla, scor 1-0, în etapa cu numărul 27 din LaLiga, în direct pe Look Sport 3. Echipa antrenată de către Julen Lopetegui şi-a consolidat locul 4 în clasament, ultimul care asigură calificarea în grupele Ligii Campionilor.
FC Sevilla venea după returul cu Borussia Dortmund din optimile de finală ale Ligii Campionilor, scor 2-2. Echipa andaluză era cu moralul scăzut după ce a ratat calificarea în faza următoare a competiţiei.
Citește și
În derby-ul local, golgheterul Sevillei, Youssef En Nesyri, a înscris în minutul 27, din pasa căpitanului Jesus Navas. Atacantul marocan are 14 reuşite în acest sezon al LaLiga.
A fost o partidă echilibrată, fără multe ocazii clare de gol. Raportul şuturilor pe poartă a fost egal, 3-3.
A fost bucurie mare în vestiarul echipei FC Sevilla, după victoria cu marea rivală. A fost primul eşec pentru Betis în ultimele 5 meciuri.
FC Sevilla ocupă locul 4 în clasament, în timp ce Betis se află pe poziţia a şasea.
Sursa foto: Twitter FC Sevilla