Universitatea Craiova are cinci egaluri consecutive în Liga 1 şi n-a mai câştigat din 14 decembrie 2020. Înaintea meciului cu FC Argeş, fanii i-au cerut din nou demisia antrenorului Corneliu Papură, dar acesta este hotărât să rămână la echipă. Cel mai probabil, deznodământul meciului Craiova – FC Argeş va fi decisiv pentru viitorul lui Papură.
- Meciul Craiova - FC Argeş, din etapa a 20-a a Ligii 1, începe la ora 20:00, pe Look Sport+.
Fanii din Peluza Nord Craiova au transmis un mesaj clar către conducerea clubului şi au subliniat că nu sunt de acord cu implicarea excesivă a patronului Mihai Rotaru în pregătirea echipei.
Citește și
"VREM ANTRENOR! VREM PROFESIONALISM! VREM PERFORMANTA!
Si o spunem raspicat, ca sa se auda si la Malmo si la Lunca! Oricum, deja granita dintre notiunea de investitor si cea de antrenor la noi pare ca nu prea mai exista de mult. Nestiind, deci, unde il gasim pe investitor, am afisat cererile pentru normalitate ale peluzei atat la birouri, cat si la cantonament", este mesajul suporterilor.
În replică, Papură a precizat că nu se gândeşte la demisie şi le-a mulţumit suporterilor pentru susţinerea arătată faţă de echipă.
"Mă gândesc tot timpul să câştig fiecare meci, nu mă gândesc dacă e capital sau nu. Într-adevăr, n-am avut rezultatele scontate. Cu siguranţă, o victorie în seara asta va da mai multă încredere jucătorilor. Pregătim fiecare meci foarte atent.
Sunt suporterii noştri, fiecare are părerea lui, putem fi de acord sau nu. Îi apreciem pentru că sunt alături de echipă, au cumpărat abonamente. Sunt suporterii noştri, cu bune şi cu rele. Ceea ce trebuie să înţelegem este că, în momentul în care vom fi alături de echipă cu toţii, ne va fi mult mai uşor să câştigăm", a spus Corneliu Papură, înaintea meciului Craiova - FC Argeş.