Dinamo a pierdut al doilea meci al anului, scor 2-1, în faţa lui Rapid şi dă senzaţia că nu poate ieşi din zona roşie, cel puţin momentan.
”Câinii” au făcut o partidă bună în faţa giuleştenilor, dar ”alb-vişinii” au reuşit să plece cu toate cele trei puncte, graţie unui gol marcat în minutul 90 de Burmaz.
Citește și
Aflat în studio-ul Prima Sport, Vasile Miriuţă a comentat situaţia lui Dinamo şi a tras un semnal de alarmă referitor la faptul că rezultatele lipsesc în acest început de an. Antrenorul nu înţelege de ce nu a fost adus un antrenor român, care să salveze echipa bucureşteană de la retrogradare.
”Dinamo nu a jucat rău (n.r. cu Rapid), dar experienţa şi calitatea jucătorului individual au făcut diferenţa, ăsta e adevărul! (n.r. Nu îţi dă încredere Dinamo?) Nu are cum să îmi dea încredere dacă nu câştigă, mai bine joci mai puţin spectaculos sau rău, dar câştigau partida de aseară. Punctele îţi aduc încredere şi tot, aşa joci bine şi pierzi.
Vă spun cinci antrenori români care merită să fie la Dinamo, acum, peste Kopic. Acum îi respectăm pe toţi cum ne-au respectat şi ei când am plecat în străinătate, dar nu trebuia adus un antrenor străin la Dinamo ca să o salveze, hai să fim serioşi. Eu nu îi văd să se salveze!”, a concluzionat Vasile Miriuţă, în exclusivitate la Prima Sport.