Nemanja Gudelj a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din actualul sezon, în minutul 53 al confruntării dintre Mallorca şi Sevilla. Pe lângă frumuseţea golului, reuşita sa a fost singura a meciului, ceea ce le-a adus andaluzilor 3 puncte esenţiale şi a doua victorie din La Liga.
Execuţia lui Gudelj a fost într-atât de specială încât i-a stârnit mirarea şi fostului mare atacant al României, Florin Răducioiu. ”Ufff” este interjecţia admirativă folosită de cel mai bun marcator al naţionalei în istoria Cupei Mondiale, la începutul descrierii bijuteriei semnate de Nemanja Gudelj.
Citește și
Florin Răducioiu i-a sfătuit pe jucătorii din Superligă, ce se ştiu capabili să tragă de la distanţă, să îşi încerce des norocul. Denis Alibec, atacantul Farului, a fost remarcatul lui Răducioiu, la acest capitol.
”Ufff! Este un pic cu interiorul, atenţie! Incredibil ce traiectorie, precizie. Foarte frumos gol. Iată ce înseamnă să ai timp şi spaţiu! Vorbim de 32-33 de metri.
E bine ca cei care ştiu că dau foarte bine la poartă, să încerce des. La noi în campionat nu ştiu dacă avem jucători. Nu prea am văzut goluri de la distanţă, parcă un pic la Alibec. Golul este senzaţional, fantastic.”, a reacţionat Florin Răducioiu, analistul Prima Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Show.