Universitatea Craiova a câştigat în deplasare, cu cei de la Dinamo Bucureşti scor 2-0, în prima etapă a Superligii. Ahmed Bani a ratat un penalty pentru ”câini”.
La primul meci al lui Dinamo de la revenirea în prima ligă, fanii alb-roşilor au încercat să pună un pic de presiune pe adversari, dar partida de pe stadionul Arcul de Triumf a început cu ocazia oltenilor, din minutul 4, când Alexandru Creţu a trimis peste poartă, din poziţie excelentă, o pasă a lui Bancu. După aceea Dinamo a fost mai curajoasă, dar nu s-a consemnat nici o ocazie mare la cele două porţi.
În repriza secundă, Mitriţă a pătruns în careu şi a fost faultat de portarul Golubovic, s-a acordat penalti pe care l-a transformat Andrei Ivan, în minutul 54. În minutul 58 arbitrul Horaţiu Feşnic a acordat penalti şi la cealaltă poartă, după intervenţia în careu a lui Alexandru Creţu la Quentin Bena. Penalti-ul a fost executat de Ahmed Bani, însă portarul L. Popescu a respins. În al cincilea minut al prelungirilor, Işfan i-a pasat lui Mitriţă, în jumătatea dinamovistă, acesta a trimis în faţa porţii, de unde Markovic a înscris stabilind scorul final, 2-0.
Dinamo – Universitatea Craiova 0-2 (Ivan 54-penalty, Markovic 90+5), în direct la Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Echipele de start:
- Dinamo: A. Golubovic - G. De Moura, Giafer, Bena, Amzăr - N. Roşu, Larrucea, D. Iglesias, Ghezali - A. Bani, Abdallah
- Universitatea Craiova: I. Popescu - Borţa, Zajkov, R. Silva, N. Bancu - Al. Creţu, Screciu - A. Ivan, Roguljic, Mitriţă - A. Trică
Minutul 90+7: Final de meci! Universitatea Craiova se impune cu 2-0.
Citește și
Minutul 90+5: GOL Universitatea Craiova! Mitriţă scoate la 3 metri pentru Markovic, care îndeplineşte o formaşitate.
Minutul 59: Alexandru Creţu îl faultează în careu pe Quentin Bena. Bani înscă nu transformă.
Minutul 53: GOL Universitatea Craiova! Mitriţă trece elegant printre mai mulţi adversaşi, este faultat de portar şi scoate la Ivan care ratează incredibil. Arbitrul întoarce faza şi dictează penaly. De la punctul cu var, Andrei Ivan nu ratează.
Minutul 45+3: Pauză! Scorul este 0-0.
Minutul 43: Iglesias primeşte o pasă foarte bună, dar trage multe peste poartă din 20 de metri.
Minutul 4: Bancu centrează excelent pentru Creţu, care reia peste poartă.
Minutul 1: A început partida!
----------------------------------
Dinamo şi Universitatea Craiova s-au întâlnit ultima dată în februarie 2022, într-o partidă din campionatul primei ligi, când oltenii au câştigat la o diferenţă mare, scor 6-1. Anterior, Universitatea Craiova trecuse cu 5-0 de Dinamo, în septembrie 2021, tot în campionat, dar în Bănie.
În ultimele meciuri amicale ale verii jucate de cele două, ”câinii” au cedat cu 1-4 în faţa lui Dinamo Kiev, iar oltenii au învins Slavia Sofia, scor 3-2.
Vlad Iacob iese la atac! ”Vreau să-l anunţ pe domnul Nicolescu că am luat deciziile cu integritate”.
Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo, a confirmat că va fi convocată o Adunare Generală a acţionarilor clubului pentru a discuta înlocuirea lui Iacob din funcţie.
Oficialul ”câinilor” a precizat că scopul acestei mutări este pentru ca acţionarii să poată controla clubul bucureştean şi nu vede plecarea lui ca o mişcare în favoarea lui Dinamo.
Universitatea Craiova, victorie în ultimul meci din Bulgaria
Universitatea Craiova a învins, cu scorul de 3-2, echipa Slavia Sofia, în ultimul meci amical din cadrul cantonamentului din Bulgaria.
Golurile craiovenilor au fost marcate de Koljic, Danciu şi Trică.
În celelalte meciuri din Bulgaria, Universitatea Craiova a înregistrat două victorii şi două înfrângeri: 2-0 cu Botev Plovdiv, 2-0 cu FC Drita, 0-2 cu Ludogoreţ, 0-2 cu Lokomotiv Plovdiv.