În cea mai sumbră perioadă din viaţa echipei Dinamo, doi suporteri ai „câinilor roşii” au realizat un demers editorial unic în România. Sabin Dăniţă şi Silviu Ciuhulescu au povestit istoria clubului dinamovist în cadrul unui dialog sentimental, care a prins forma unei cărţi. Prima lansare a avut loc la Alba Iulia, în weekend, şi a fost găzduită de Cornel Ţălnar, o mare glorie „alb-roşie”, care a semnat prefaţa cărţii.
„O viaţă de câine” ne propune un joc fermecător între coperţi. Meciurile mari şi figurile de referinţă ale lui Dinamo evadează din cronici sterile şi se scutură de praf. Precum într-o ediţie specială a emisiunii „Replay”, retrăieşti trecutul, dar în nuanţe vii şi din tribună, acolo unde a fi câine înseamnă, simplu şi atotcuprinzător, a iubi. Cel puţin aceasta este morala admirabilă a autorilor.
Citește și
Introducerea în această incursiune plină de pasiune e spusă de Cornel Ţălnar. Nu se putea alege un personaj mai potrivit. „Ţânţarul” se legitimează în toată această epopee alb-roşie ca bărbatul care ajută la greu, când nimeni nu mai crede sau când toţi îşi întorc spatele în faţa vicisitudinilor. Centrările devastatoare din meciul Inter, golul calificării de la Praga sau reuşita de aur cu Hamburg sunt doar câteva mărturii în acest sens. Au fost nişte răbufniri providenţiale fără de care Dinamo ar fi fost, astăzi, un club ceva mai mic. Autorii fac apel la acestea într-un prezent în care formaţia şi-a pierdut nu doar reperele, ci chiar şi „mantaua de vreme rea”, aşa cum era alintat Ţălnar sau, altfel spus, oamenii dispuşi la sacrificiu.
În „O viaţă de câine”, Ţălnar îşi rememorează propriul trecut dinamovist, modul în care s-a îndrăgostit de echipă sau debutul european cu Atletico Madrid.
Apoi, ne mutăm în tribune, de unde totul se vede diferit şi în aceasta constă unicitatea lucrării. Eliminarea lui Inter, din 1981, victoria cu Hamburg, din 1983, controversata finală a Cupei României, din 1988 sau ultimul act din 1990, acel mitic 6-4, se transformă în confruntări legendare pentru că sunt trecute prin filtrul afectiv al microbistului. Apoi, în ritm alert, jocul discuţiei dintre cei doi autori avansează până în zilele noastre.
În „O viaţă de câine” redescoperim elementul care-i conferă fotbalului esenţa şi eternitatea: suporterii. Aceşti oameni, cu păţaniile şi aventurile lor, cu personajele lor pestriţe, cu poantele şi cântările lor îşi însoţesc eroii şi gloria lor din iarbă într-o comuniune care nu are voie să piară niciodată. Când această legătură mistică va dispărea, se va scurge tot ce-i viu din „O viaţă de câine”. Va rămâne doar pulberea care se aşază implacabil pe orice bibliotecă.
Cristian Aszalos