CS Mioveni a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Hermannstadt, în prima manşă a barajului pentru menţinerea / promovarea în Liga 1, în direct pe Look Sport+. Sibienii au jucat neaşteptat de slab şi n-au trimis niciun şut pe poartă. Antrenorul echipei CS Mioveni, Alexandru Pelici, a declarat că nu s-a văzut diferenţa între o echipă din Liga 1 şi alta din Liga 2.
CS Mioveni a părut echipa de Liga 1, iar Hermannstadt echipa care vine din Liga 2. Raportul ocaziilor de gol a fost 9-5 pentru Mioveni, iar cel al şuturilor pe poartă 2-0 pentru gazde.
Citește și
Meciul retur este programat pe 2 iunie, la Mediaş, în direct pe Look Sport+.
CS Mioveni n-a mai jucat în Liga 1 din sezonul 2011-2012.
"Suntem la 90 de minute de Liga 1, totul depinde de noi! Vom vedea ce va fi la Mediaş. A fost un meci echilibrat, cred că e echitabil rezultatul. Mă bucur că băieţii mei au luat pulsul echipei de Liga 1. Sper să avem mai multă personalitate şi mai mult curaj la Mediaş. Au fost momente când puteam să încercăm mai mult. Una peste alta, îi felicit pe jucători, au luptat de la egal la egal cu Sibiul, o echipă care vine din Liga 1, are altă forţă, alt ritm de joc.
Am spus-o de la început, Sibiul pleacă cu prima şansă. E foarte important că n-am primit gol. Sper să fim pregătiţi şi pentru 120 de minute. Sper să nu fie gravă accidentarea lui Iacob, ar fi o pierdere mare pentru noi", a spus Alexandru Pelici.