Universitatea Craiova are patru meciuri consecutive fără victorie în Liga 1, după 1-1 în deplasare cu Astra Giurgiu, în direct pe Look Sport+. Fundaşul Marius Constantin a declarat că echipa are nevoie de o schimbare pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele. Situaţia antrenorului Corneliu Papură este sub semnul întrebării, în condiţiile în care este aprig contestat de către fani.
La Giurgiu, pe un teren îngheţat pe alocuri, Astra a deschis scorul în minutul 16, prin portughezul De Sousa. Craiova a egalat în prelungirile primei reprize, după şutul senzaţional al lui Alex Cicâldău.
Citește și
Craiova are trei remize consecutive în campionat şi rămâne pe locul 3 în clasament, la trei puncte de FCSB şi CFR Cluj.
"Nu e rezultatul la care ne aşteptam. Cred că am controlat jocul, chiar şi pe acest teren dificil, parţial îngheţat. Nu ne pică bine acest parcurs, trebuie să facem ceva pentru a câştiga meciurile următoare. Ne distanţăm foarte tare şi ne va fi greu să recuperăm punctele pierdute.
Parcă s-a simţit o îmbunătăţire a jocului, dar, dacă nu am câştigat, e în zadar. Meciul cu Viitorul este crucial pentru noi, trebuie să-l câştigăm, indiferent cum.
Suntem plătiţi să ne antrenam şi să jucăm – nu ca azi. Să sperăm că rezultatele vor veni. Ne grăbim acum să jucăm din trei în trei zile, pe gheaţa asta. Asta e! Nu putem să nu ne prezentăm, de aici luăm banii", a spus Marius Constantin la finalul partidei Astra - Craiova.
Clasamentul Ligii 1