Poli Iaşi a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din Superligă.
Zeljko Kopic s-a declarat mulţumit de joc şi a anunţat că mai aşteaptă întăriri. Tehnicianul mai aşteaptă cel puţin un jucător în această fereastră de mercato.
Citește și
"Cred că a fost un meci foarte bun. Am început bine, după ei au fost foarte agresivi, de asta au avut ocazii. Primul gol al lor a fost fantastic, al doilea a fost greşeală, trebuie să analizăm să vedem de ce ne-am apărat aşa la corner.
Sunt foarte mulţumit de reacţie din repriza a doua, cred că am fost aproape să câştigăm. Ideea pe care le-am spus-o la pauză a fost că trebuie să ne mişcăm, să avem mingea, să dominăm.
Desigur, am avut câteva greşeli, dar am fost fără Abdallah, Politic şi Milanov, au trebuit să joace Neagu, Bani şi Borduşanu. Nu ştiu care e situaţia accidentaţilor.
Trebuie să facem toate verificările şi vedem după dacă pot juca în partida cu Rapid. Planul este să mai aducem 1 sau 2 jucători, sper să-i aducem cât mai repede”, a spus Kopic, la flash-interviuri.