Atacantul bosniac Elvir Koljic (25 de ani) a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova, recuperându-se după accidentarea gravă (fractură de peroneu) suferită pe 2 octombrie 2020, în meciul cu Poli Iaşi.
Cotat la 2 milioane de euro, Koljic are 6 goluri în 6 meciuri pentru Craiova în Liga 1. Deşi nu a mai jucat de foarte mult timp, este al doilea golgheter al echipei, după Alex Cicâldău (8 goluri).
Citește și
Noul antrenor al Universităţii Craiova, Marinos Ouzounidis, a declarat recent că Elvir Koljic are nevoie de cel puţin o săptămână de pregătire la capacitate maximă pentru a putea juca.
“Back in business! "Dragonul" Ştiinţei a revenit alături de colegii săi la antrenamente”, este postarea Universităţii Craiova, pe Facebook.
Universitatea Craiova joacă sâmbătă, 27 februarie, de la ora 20:00, cu Chindia Târgovişte, în etapa a 25-a din Liga 1. Partida de la Buzău va fi transmisă în direct pe Look Sport+.