Universitatea Craiova, în ultima etapă a grupei B. Craiovenii au încheiat grupa pe locul doi şi, alături de Metalul Buzău, locul 1, s-au calificat în sferturile de finală.
Citește și
Golurile confruntării de pe „Arena Naţională” au fost marcate de Mora în minutul 45+1 şi Mitriţă în minutul 84.
La finalul meciului, Costel Gâlcă a declarat că este mulţumit de rezultatul final şi implicit de calificarea obţinută. Printre altele, antrenorul Craiovei a mai transmis că are nevoie de jucători în perioada de mercato de iarnă.
”Am spus de la început că trebuie să avem o atitudine bună, să putem să contracarăm jocul echipei adverse. Chiar dacă nu au jucat cu mulţi titulari era greu să câştigi împotriva lor. Şi noi am avut acea răbdare să nu ne aruncăm. În prima repriză nu a fost cursiv jocul, dar
(n.r. despre ratările lui Andrei Ivan) Şi prima, şi a doua, au fost ocazii clare. Şi-a dori să înscrie, dar nu s-a putut. Important e că am câştigat. Uitaţi-vă că şi-a ajutat şi colegii (n.r. Alex Mitriţă), a avut o atitudine exemplară. Toţi jucătorii au avut o atitudine bună.
Începusem foarte prost competiţia, dar uite că am câştigat meciurile cu Petrolul şi FCSB, iar calificarea este un lucru pozitiv pentru noi.
Ne mai trebuie jucători. Am mai spus că cel puţin un atacant îmi mai trebuie. De alt profil, să finalizeze mult mai bine, pentru că avem nevoie de altceva. Să vedem ce posibilităţi avem”, a spus Costel Gâlcă.