Sadio Mane, starul lui Liverpool şi al Senegalului, a fost protagonistul unui moment teribil de dur. Acesta a avut parte de o ciocnire foarte violentă cu portarul advers, în urma căreia şi-a pierdut cunoşinţa. Dar tot a mai evoluat încă 10 minute.
Din fericire, Mane a ajuns în cele din urmă la spital şi potrivit presei locale, a fost şi externat. Semn că accidentarea a fost mai ok decât ce s-a văzut pe camerele de filmat. Inclusiv fotbalistul a dat asigurăr în acest sens: „Mulţumită lui Dumnezeu, totul e bine”, a notat pe Instagram.
Momentul s-a petrecut în minutul 53, când Mane a gonit spre poarta adversă şi a ajuns faţă în faţa cu portarul Vozinha. Fotbalistul lui Liverpool a fost ceva mai rapid şi a urmat o ciocnire, pentru că şi portarul a intrat tare la blocaj. Prăbuşirea s-a văzut foarte urât, iar după consultarea VAR, Vozinha a văzut cartonaşul roşu.
Citește și
Câteva minute mai târziu, Mane a reuşit şi să marcheze. Apoi nu a mai rezistat şi a cerut schimbarea. Ulterior a postat şi o poză de pe patul de spital, alături de cel care l-a accidentat, Vozinha. „Senegal vs Insulele Capului Verde şi pe teren, şi la spital”, a scris.
After colliding on the pitch, Sadio Mane and Vozinha are reunited in hospital and in good spirit
— GOAL (@goal) January 25, 2022
IG/sadiomaneofficiel pic.twitter.com/AIrGGYAQsb
Senegal s-a impus 2-0 în faţa Insuleleor Capului Verde şi s-a calificat în sferturile Cupei Africii.