Elias Charalambous şi Cristiano Bergodi sunt puşi pe glume înaintea derby-ului dintre FCSB şi Rapid.
Antrenorul ”roş-albaştrilor” i-a răspuns tehnicianului ”alb-vişiniilor”, după ce italianul a spus amuzat că îi este foarte greu să anticipeze primul 11 la FCSB, în contextul anunţurilor făcute în această privinţă de Gigi Becali.
Citește și
Elias Charalambous a răspuns tot cu o glumă
În acelaşi spirit umoristic, cipriotul i-a transmis lui Bergodi că dacă ar fi avut numărul lui de telefon i-ar fi putut transmite chiar el primul 11.
”Dacă aş fi avut numărul lui, i-aş fi trimis eu primul '11'. E ok să glumeşti în această perioadă. Nu e greu să-mi dau şi eu seama de primul '11' al Rapidului. Glumesc, evident”, a spus Elias Charalambous, la conferinţa de presă premergătoare derby-ului FCSB - Rapid.
”Dacă noi avem surprize? Noi nu surprindem pe nimeni. Din contră, ei au mulţi jucători care se plimbă, după o repriză, două meciuri. Se schimbă mult jucătorii. Nu se ştie cine va juca. Dar vom aştepta ca domnul Becali, care vorbeşte la televizor, să ne dea primul 11. Am glumit un pic, pentru a detensiona atmosfera.
Coman nu ştiu dacă va juca, că a fost accidentat. Nu că sunt arogant, analizăm. Nu ştii cum gândeşte antrenorul. Şi ei ştiu cum vom juca noi.
Am auzit că a zis: 'Spune-i lui Bergodi că jucăm aşa'. Se ştie acolo, afli ceva când vorbeşte domnul Becali. Sincer, fără glume, mie îmi place ca noi să avem o identitate de joc”, a declarat anterior Cristiano Bergodi.
FCSB – Rapid Bucureşti, meci contând pentru etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular, va fi transmis în direct de către Prima Sport 1, duminică, începând cu ora 20:30. Partida va fi disponibilă şi online prin intermediul platformei www.primaplay.ro, locul unde se văd toate jocurile din campionatul României şi cele mai puternice confruntări din Liga a 2-a.
De asemenea, site-ul www.primasport.ro va reda în regim live video & text cele mai importante faze ale duelului cum ar fi golurile, paradele spectaculoase, deciziile VAR sau ratările uriaşe.