Noul selecţioner al naţionalei Under 20 a României, Bogdan Lobonţ, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că se simte ca în prima zi la şcoală, însă a precizat că este convins că este “persoana potrivită la locul potrivit”.
Lobonţ (43 de ani) are contract până la 30 noiembrie 2022. Din staff-ul său vor face parte, între alţii, Massimo Pedrazzini (antrenor secund) şi Silviu Lung (antrenor cu portarii). De asemenea, Lucian Sânmărtean va fi “un fel de director sportiv, coordonator”, potrivit lui Mihai Stoichiţă.
Citește și
În cariera de jucător, Lobonţ a îmbrăcat de 85 de ori tricoul României, participând şi la turneele finale Euro 2000 şi Euro 2008, şi a activat la cluburi precum Corvinul Hunedoara, Rapid Bucureşti, Ajax Amsterdam, Dinamo Bucureşti, Fiorentina şi AS Roma. S-a retras din fotbal chiar la echipa naţională, în iunie 2018, într-un meci de pregătire cu Finlanda, la Ploieşti.
Ca antrenor, Bogdan Lobonţ a pregătit-o pe ‘U’ Cluj în sezonul 2018-2019, iar înainte a făcut parte din staff-ul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă.
“Bine v-am regăsit după doi ani de zile. Sunt emoţionat, sunt bucuros pentru alegerea făcută. Este ca în prima zi la şcoală. Sunt nerăbdător să cunosc fondul de jucători pe care Under 20 îl are la dispoziţie şi împreună sunt convins că obţinem maximum din potenţialul fiecăruia. Prima acţiune o să înceapă pe 29 august. Primul meci va fi contra Portugaliei, pe 2 septembrie, şi al doilea contra Angliei, pe 6 septembrie, în deplasare. Nu e nicio postură ciudată, nu s-a inventat nimic. Se dă o continuitate jucătorilor de la Under 19. Era o diferenţă mare între Under 19 şi Under 21 şi foarte mulţi jucători nu aveau meciuri internaţionale în această perioadă.
Este un fond interesant de jucători, cu calităţi importante. Datoria noastră este să dezvoltăm calităţile lor şi să creăm mediul adecvat pentru a le îmbunătăţi. Obiectivul este să dăm cât mai mulţi jucători pentru naţionala Under 21 şi pentru naţionala mare. Sunt vreo 40-50 de jucători în momentul de faţă pe care îi avem în vedere. Emoţii sunt, abia aştept să îi cunosc pe băieţi. Nu m-a surprins că am fost ales pentru acest rol. Sunt convins că sunt persoana potrivită la locul potrivit. Negocierile au durat foarte puţin. A fost foarte uşor. Sunt conştient că au fost şi alte nume pe listă, atât pentru U20, cât şi pentru U21. Mai departe, totul vine de la sine.
Eu să fac o reconstrucţie? Nu sunt constructor, nu sunt zidar... Scuză-mi gluma. Obiectivul nostru este să dăm continuitate jucătorilor care termină cu Under 19 şi trebuie să facă pasul spre Under 21. Cu toţii punem umărul la ceea ce s-a făcut când s-a înfiinţat fotbalul în România. Dar trebuie să le creăm acestor tineri un mediu propice pentru a progresa. Dacă promovăm valori fundamentale solide – spiritul de echipă, munca, empatia, compasiunea – aceşti tineri ar creşte într-un mediu sănătos, care ar da rezultate. Obiectivul este ca noi să creştem aceşti tineri talentaţi. Meciurile trebuie tratate ca un meci oficial. Jucătorul aşa creşte. Dacă te măsori cu adversari puternici, progresezi, dacă nu, baţi pasul pe loc. Sunt bucuros că avem parte de asemenea meciuri, de acolo vine totul. Ai şi de învăţat. Nu putem garanta nimănui că o să câştigăm toate meciurile, dar din aceste meciuri cu siguranţă ieşim cu ceva pozitiv, sunt foarte multe elemente care se pot dezvolta în afara celor tehnico-tactice”, a spus Lobonţ, în cadrul unei conferinţe de presă.
Recent înfiinţata echipă naţională sub 20 de ani a României va participa, începând din toamna lui 2021, într-o competiţie amicală alături de selecţionate puternice ale Europei.
Turneul care reuneşte 8 selecţionate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017-2018. Prin această competiţie se oferă o experienţă internaţională jucătorilor care fac tranziţia de la nivel U19 spre naţionala de tineret.
Mai jos este programul tricolorilor U20 în această toamnă, care poate suferi însă modificări în contextul evoluţiei pandemiei.
2 septembrie: România U20 – Portugalia U20
6 septembrie: Anglia U20 – România U20
7 octombrie: România U20 – Cehia U20
11 octombrie: Germania U20 – România U20
11 noiembrie: România U20 – Polonia U20
15 noiembrie: Italia U20 – România U20